Toate tăcerile bărbaților noștri își au originea în acea primă tăcere din Grădina Eden, când Adam a mușcat fără nici o împotrivire din fructul interzis oferit de Eva, devenind astfel complice la cea dintâi nelegiuire a umanității.
Bărbatul mandatat să stăpânească, să păzească, să intre într-o bătălie măreață, a capitulat, alegând pasivitatea în locul acțiunii, negându-și chemarea, pentru plăceri de o clipă.
Mi-aduc aminte de tăcerea plină de lașitate a lui Avram care nu a dezvăluit faptul că Sara e soția lui de teamă să nu fie omorât de egipteni. Îmi imaginez cât de lipsită de apărare s-o fi simțit femeia aceasta. Însuși Domnul a intervenit lovind casa lui Faraon cu mari urgii din pricina tăcerii lui Avram.
Ceva se frânge în inima femeii când își simte bărbatul de lângă ea tăcut, pasiv, neimplicat, nepăsător în fața luptelor spirituale sau emoționale pe care le are de dus. Curând își va purta singură de grijă, nădăjduind în Dumnezeu și renunțând la a mai căuta odihnă, metaforic vorbind în casa vreunui bărbat.
Tăcerile bărbaților căsătoriți sunt acolo, în gesturile cele mai prozaice ale vieții de cuplu. Incapacitatea de a-și asculta cu toată atenția soțiile, lipsa de empatie, evitarea confruntării cu adevărurile dureroase ale relației și neostoita fugă, evadare, în marile sau micile plăceri ale vieții.
Câți bărbați nu sunt total deconectați emoțional și afectiv de partenerele lor, dar atât de conectați cu tehnologia de ultimă oră. Ultimul film apărut pe torrent, un nou joc plin de adrenalină, un proiect de la job, fură serile și nopțile nevestelor dornice de atenția și prezența bărbaților lor, nu doar atunci când aceștia vor o partidă fierbinte de sex. Nici măcar pentru asta nu vor mai lupta când pornografia, accesibilă pretutindeni, le oferă gratificații sexuale imediate, fără efortul vreunui preludiu sau intimități sufletești.
Femeile au misiunea grea de a recapta atenția unor bărbați pierduți de multe ori în mrejele tehnologiei, ale pornografiei și ale divertismentului ieftin.
Tăcerile tulburătoare ale bărbaților sunt de fapt abdicări de la propria masculinitate, o fugă lașă de responsabilitate, o înstrăinare de Domnul. Când mâinile nu se mai ridică spre cer căci sunt pline de mânie și necurăție, consecințele nu întârzie să apară. Familii dezbinate, divorțuri, frângeri, suferințe emoționale și răni care par să nu se mai cicatrizeze.
Ce mai poate trezi bărbatul din adormirea lui, din tăcerea-i vinovată?
Numai atingerea Duhului și… poate… o femeie care își pune în sfârșit toată nădejdea în Dumnezeu, continuând să rămână feminină în toată vulnerabilitatea ei, știind că puterea și demnitatea îi este dată de Cel care o numește preaiubită.
Vom risca iubind chiar dacă dragostea noastră nu-i va face pe ceilalți să se schimbe, pentru că așa cum spunea Ann Voskamp: Ce contează este că prin sacrificiul de a iubi pe cineva, devenim mai asemănători cu Cineva. Indiferent dacă ceva sau cineva se schimbă sau nu, reușita iubirii constă în cum ne schimbăm noi pentru că am continuat să iubim.
Ușor de scris greu de realizat. Acest fel de sacrificiu nu are absolut nimic de a face cu dragostea romantică la care tot visăm noi femeile începând de pe la 10 ani…
