Rugăciune strategică în noaptea neagră a sufletului

De mai mult de două săptămâni observi o schimbare de dispoziție la partenera ta de viață. Nu mai zâmbește, nu poate dormi sau doarme prea mult, plânge ușor din te miri ce. Pui vina pe surmenajul de la serviciu, pe stresul multor activități în care e implicată, pe fluctuațiile hormonale, pe tristețea inerentă pierderii cuiva drag. Te gândești că va trece cu un pahar de vin seara, cu o invitație la spa, cu cadoul pe care și-l dorea, cu niște validări verbale pe care ai tot amânat să i le oferi. Îți spui că așa sunt femeile, capricioase, imprevizibile, greu de procesat cu mintea rațională de bărbat, mereu la cheremul emoțiilor scăpate de sub control prea ușor. Când îți spune că nu mai găsește nicio bucurie sau minimă plăcere, când vezi că nimic nu o mai entuziasmează ar fi bine, nu să o judeci, nu să o cerți, ci să o trimiți la psiholog/psihiatru/consilier, căci e curtată de o tulburare mentală, pe nume: DEPRESIE.

Da, existä un capăt al puterilor la care poate ajunge creierul oricărui om. Biblia vorbește, adesea despre un duh zdrobit și o inimă frântă. Unii avem prin natura temperamentului nostru o predispoziție spre așa ceva. Alții au dosit o viață întreagă în subsolurile inconștientului: traume, răni, eșecuri, abandon, umilințe, neiertări care dospesc, tulburând întreaga structură de rezistență a ființei lor. Sau poate ești o persoană puternică care a crezut că deține controlul, dar boala, moartea, respingerea, trădarea te-au adus la capătul rezistenței psihice.

Pe lângă ajutor de specialitate, partenera ta are nevoie să lupți pe genunchi, pentru a nu permite durerii să-i distrugă sănătatea mentală. Iată o rugăciune specifică, țintită:

„Doamne, Tu i-ai dat un trup, un suflet și un duh soției mele. Iată că sufletul ei e tulburat de o durere cronicizată pe care nu o mai poate duce de una singură. Strig către Tine să vindeci mintea, emoțile, trupul ei. Adu Tu armonie între toate componentele ființei ei. Ridic-o din deznădejde, aprinde o lumină în întunericul ei. Cerceteaz-o și adu la lumina Ta tot ce e dosit și care poate constitui cauza acestei depresii. Dacă e nevoie de pocăință sensibilizeaz-o, dacă are răni deschise pansează-le tu, dacă am fost parte la rănirea ei, fă-mă acum un instrument al vindecării ei, prin acceptarea, loialitatea și iubirea pasională pe care i le pot oferi în aceste cele mai negre nopți ale sufletului. Iubirea Ta vindecă, Tu ești Tămăduitorul rănit care ai purtat durerile iubitei mele. Permite-i durerii să plece. Dezleagă-i sacul de jale, încinge-o cu bucurie! Tu îi dai un viitor și o nădejde! Mă rog ca Duhul dătător de viață să o sprijine, să o învăluie în pacea vindecătoare. Mă angajez în această bătălie împreună cu alți frați ai mei din Biserică. Mă rog că Bisericile să conștientizeze la timpul lor de rugăciune că bolnavii nu sunt doar cei cu boli fizice. Mă rog că pastorii să predice mai mult despre suferință, durere lăuntrică, gestionarea respingerii, abandonului, umilințelor, începând cu cei mai tineri enoriași, pentru ca atunci când vor avea de înfruntat DUREREA, aceasta să nu-i distrugă. „


Oglinda Adevărului

După 40 de ani se spune că, femeile se uită tot mai greu și mai rar în oglindă, iar dacă o fac e ca un gest rapid, o trecere grăbită, fără acea atenție scrupuloasă specifică vârstei mai tinere. Oricât ne-am eschiva, nu putem ocoli oglinda, acolo trebuie să avem curajul să ne privim în ochi, să ne confruntăm cu propria imagine necosmetizată.

Cum ar fi, dacă am transforma această oglindă, la propriu, lipind pe ea versete, fragmente biblice, citate din cărți profunde care să ne amintească de Adevărurile lui Dumnezeu?

Dimineață de dumineață după ne spălăm ochii, să-i dezinfectăm în Adevărul imuabil al Lui. După ultimul retuș cosmetic să citim :” Nu te teme căci Eu sunt cu tine…Te voi lua de mână, Te voi păzi… Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?”

Baia ar putea fi locul întăriri noastre sufletești, nu doar locul cosmetizărilor și al înfrumusețărilor îndelungi.

Cândva, baia era singurul loc de liniște pentru o mamă cu copii mici legați de poalele rochiei ei, era și locul unde plângeai să nu te vadă nimeni, sau încercai să-ți ascunzi oboseală sub un strat gros de fard, imaginându-ți cum te preschimbi din Cenușăreasa cu straie zdențuite în prințesa Balului, care atrage toate privirile asupra ei.

Au trecut acele vremuri, dar rujul roșu e tot acolo. Chiar dacă îl folosești mai rar ca obiect de înfrumusețare, l-ai putea folosi terapeutic pentru a scrie cu litere mari, caligrafic cine ești tu, ca femeie, în ochii lui Dumnezeu.

” De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta. ” Isaia 43:4.


Gânduri tomnatice

1. Niciun bărbat nu-mi poate spune mie cine sunt ca femeie. Creatorul meu îmi poate valida existența, căci sunt menită să mă închin Lui și numai Lui.

2. Copiii mei au nevoie de dragostea și acceptarea mea necondiționate. Au nevoie de timpul meu pentru a-i asculta, cunoaște, încuraja, pansa. O mie de ar trage de tine în toate părțile, tu să spui nu la orice te îndepărtează de copiii tăi.

3. Mișcarea e viață pentru trup, te energizează, te scoate din deprimare, te învață să-ți depășești limitele și astfel să progresezi.

4. O vacanță reușită nu ține de destinație sau de câte ți-ai permis, ci de calitatea conectării, de bucuria descoperită în lucruri aparent banale, neinstagramabile.

5. Perfecționismul e frică și rană. El izvorăște adesea din trauma respingerii. Nimeni nu ne-a învățat cum să facem față respingerii, umilințelor, batjocurilor. Am ascuns sentimentele insuportabile încă din copilărie, trezindu-ne la maturitate cu diverse tulburări. Poate a fost privirea aceea disprețuitoare a profesoarei de sport din gimnaziu, sau etichetele puse de șmecherii clasei sau prietena din biserică care a omis să te invite la ziua ei pe motiv că nu ar fi destul loc în apartament…sau replica cuiva drag cum că mai ai multe de învățat să ajungi ca…

6. Dumnezeu îmi vorbește mereu pe limba mea. Personalizat. Sunt sensibilă la cuvinte? Adună 3 cărți aparent fără legătură și îmi deschide ochii inimii să înțeleg…

7. Suntem fiice ale unui Tată care ne iubește nespus de mult. Iar dacă am avut pe acest pământ un tată iubitor ne va fi ușor să interiorizăm acest adevăr.

8. Suntem create să dezvăluim frumusețe, să avem curajul vulnerabilității cu riscul de a fi rănite. Putem oferi atât de mult dacă ne cunoaștem propria identitate, dacă ne odihnim în dragostea lui Dumnezeu. Unde e prea multă străduință, e neodihnă și neîncredere, e frică. Iar orice fel de frică ne fură din frumusețe.

9. Un precipitat de pace e imaginea unui bebeluș, liniștindu-se la sânul mamei. E un abandon acolo neexprimabil. O pace care vine dintr-o încredere deplină.

10. De ce evit să privesc poze din trecut? Nostalgia se activează cu fiecare poză privită, e acolo scurgerea inexorabilă a timpului, e trecerea noastră. Fugit irreparabile tempus.

Melancolia se tratează cu puțină indignare.

Se vorbește despre prăpastia generațională. Păi cum altfel, dacă bisericile împart programele, taberele, totul pe categorii de vârstă. A ajuns fiica mea de 7 ani să nu vrea să stea în biserică cu adulții că e plictisitor, iar, deunăzi în parc mi-a cerut voie să chemăm cu noi o prietenă de vârsta ei, că frate-său e prea mic (cu 3 ani). Mentalitatea e fixată: nu te poți simți bine, nu te poți conecta decât cu cei de o seamă. O stupizenie mai mare că asta nu am auzit.


Povestea ta

Povestea ta nu-i aia de pe Insta și Facebook la care primești multe like-uri și te miri câte emoticoane. Povestea ta e dincolo de ce izbește ochiul, e țesută înlăuntrul tău, acolo în mintea și în inima ta, unde nu au acces ceilalți…

Să nu ne înșelăm singuri: Dumnezeu ne vede dincolo de imaginea cosmetizată, El ne cunoaște adâncimile ființei, acolo unde zac, poate, păcatele, legăturile, fricile, traumele trecutului, durerile profunde.

Cui spui această ascunsă poveste? Cine o poate rescrie pentru a-i da o valoare eternă?

Mielul care a fost junghiat, Leul din seminția lui Iuda, singurul vrednic să deschidă Cartea Vieții poate să răscumpere povestea vieții fiecăruia din noi, oferindu-i sens, semnificație, valoarea după care tânjim.

Să umblăm în povestea Răscumpărării, o minunată poveste de iubire pregătită de El pentru fiecare din noi. La final tot ceea ce va conta va fi reacția lui. Îmi imaginez un ecran uriaș pe care se va derula poveste după poveste, instantanee de viața: fapte, cuvinte, atitudini, gânduri, viață trăită pe dinăuntru, dar și pe dinafară. Fapte săvârșite la ulița cetății, dar și în odăița închisă.

” Bine rob bun și credincios…Știu faptele tale…Cunosc adevăratele tale story-uri…Intră în odihna Stăpânului Tău!”.


In memoriam

Se împlinesc aproape două luni de când mi-am pierdut tatăl, o pierdere pe care o resimt foarte acut, ca și cum unul din stâlpii de susținere ai vieții mele s-a prăbușit. De ce spun asta?

Tatăl meu m-a iubit necondiționat, indiferent ce aș fi fost, ce aș fi făcut, el era acolo cu dragostea lui ultraprotectoare, cu privirea-i blândă, cu îmbrățișarea-i caldă. Afecțiunea aceasta necondiționată și permanentă era un loc de refugiu când viața devenea apăsătoare, când greutățile băteau la ușă. Niciodată nu m-am confesat sau plâns tatălui meu, deoarece știam cât de mult l-ar fi vulnerabilizat problemele mele. Tata era mereu o prezență care mă revigora, mă înveselea prin umorul și optimismul său.

Am înțeles cu inima dragostea Tatălui ceresc pentru mine datorită iubirii și grijii permanente manifestate de tatăl meu pământesc, care nu m-a iubit doar pe mine, ci mi-a iubit și copiii, printre ultimele lui dorințe fiind și aceea de a le transmite nepoatelor cât de mult le iubește. Fetelor mele li s-a spus permanent că sunt iubite și prețuite de bunicul lor. Când au aflat că nu mai are mult de trăit, ele i-au scris scrisori sfâșietor de emoționante, scrisori de despărțire.

Mulți l-au plâns și încă îl plâng pe tata, chiar și preotul, la înmormântare și-a înăbușit lacrimile, afirmând că : „puțini oameni în satul acesta au fost ca domnul Ion.” Nu era om pe care să-l lase neajutat, era persoana pe care te puteai bizui oricând.

A iubit-o pe mama cu tot cu biserica ei, religia ei, pastorul ei, de altfel pastorul cu familia lui era invitat frecvent la părinții mei la masă. În curtea tatălui meu, ortodox prin tradiție, au avut loc tot felul de agape neoprotestante. Tata s-a rugat pentru mine la biserica lui din sat și era primul care ne apostrofa dacă ratam în vreo duminică întâlnirile bisericii. Asta pentru că, din pandemie începând, am locuit și noi împreună cu ei, la țară.

Tata avea o sensibilitate aparte, pe care am moștenit-o și eu, însă el o învelea în mult umor, ceea ce îl păzea de patetism…Ultima dată când l-am surprins plângând ca un copil, a fost după ce s-a întors dintr-un pelerinaj cu ai lui consăteni, prilej cu care a vizitat închisoarea de la Sighetul Marmației. A fost atât de afectat de ce a văzut, încât și-a dat frâu liber lacrimilor.

Tata a fost cu adevărat un Om, îl plâng și îl jelesc în inima mea, nădăjduind că îl voi revedea la Învierea de apoi.

Să nu uit că lui îi datorez dragostea pentru citit. Un om simplu ca el mi-a umplut camera de cărți, pe toate cărțile copilăriei mele (în comunism) scrie: Amintire de la tata…


Despre trup

  • Ni s-a dat un trup pentru a îmbrăca un suflet. Dacă sufletul nu e îngrijit, degeaba ne „lucrăm” corpul. Grija față de suflet presupune lepădarea mâniei, a invidiei, smulgerea lăstarilor de amărăciune, de neiertare. Bucuria, pacea, dragostea ca Roadă a Duhului, înfrumusețează orice chip.
  • Sănătatea e mai valoroasă decât frumusețea, de aceea cele mai mari investiții trebuie să le facem în acest domeniu. Vitalitatea e mai de preț decât machiajul. Înainte de manichiură, pedichiură, pensat, epilat și câte și mai câte alte proceduri mai mult sau mai puțin invazive, devin foarte importante analizele anuale, vizita de ginecolog, la dentist, la dermatolog. Nu cremele și emulsiile cu care îți ungi fața contează cel mai mult, ci ceea ce îți pui zilnic în farfurie, deci, ce și cât mănânci, cât te hidratezi, câtă mișcare faci. Nu e nimic păcătos în a merge la sală dacă o faci cu o motivație corectă.
  • Au ajuns și oamenii de știință să confirme utilitatea postului în menținerea sănătății, a longevității. Multe vedete sunt promotoarele postului intermitent. A te abține regulat de la mâncare, a mânca mai puțin și mai bine duce la regenerare celulară. Beneficiile cumulate de postul spiritual sunt imense: se despietresc inimi, se rup legături, de întâmplă miracole, cresc vlăstarii nădejdii în pământuri sterpe…
  • Cremele cu protecție solară încetinesc îmbătrânirea la nivelul pielii. Ce mai încetinește îmbătrânirea? Să fii educabil, să înveți lucruri noi, să ieși din zona de confort, să-ți continui studiile, să citești, să înveți o limbă străină nouă.
  • Dacă trupul e sănătos, viguros, curat (igienă) poate fi acum și înfrumusețat prin îmbrăcăminte decentă, machiaj potrivit, bijuterii (nu opulente).
  • Trupul trebuie, conform Scripturii, să fie neîntinat, nepângărit. Curvia, preacurvia, necurăția sunt cele care întinează ceva ce a fost creat pentru a fi curat. Trupul nu este pentru curvie. El este pentru Domnul și Domnul este pentru trup. Atât înainte de căsătorie cât și după, mintea trebuie păzită de gânduri sexuale nepotrivite. Există o permanentă ispită a ochilor, a imaginației, dar Dumnezeu are o soluție pentru ieșirea din orice ispită, inclusiv sexuală. Există iertare, răscumpărare pentru toate păcatele noastre sexuale, păcate împotriva propriului corp. În acest domeniu sensibil corpul necesită disciplină și asprime. Puritatea trupului nostru nu înseamnă negarea sexualității, ci punerea ei pe făgașul cel bun. Suntem și rămânem ființe sexuale până la moarte, iar sexualitatea e o forță vitală uriașă care ne poate fie distruge (arde), fie ne poate împlini când o trăim în limitele protectoare ale legământului de căsătorie.
  • Pentru cuplurile așezate celebrarea sexualității presupune a te bucura în trup de unitatea spirituală, emoțională, intelectuală cu celălalt. A fi îmbătat de dragoste, a iubi pasional, cu o dragoste curată, mistuitoare.
  • Oricât de mult ne-am îngriji, iubi, înfrumuseța acest trup, într-o bună zi, cu greu, ne vom despărți de el. Despărțirea va fi dureroasă, însă, creștini fiind, trăim cu speranța învierii, când ni se vor da trupuri noi. Cum vom arăta atunci? Cum arată nemurirea într-un trup cu totul nou, nesupus putreziciunii? E taină. Toate strădaniile noastre de a ne prelungi viața vorbesc despre acel gând al nemuririi pus de Domnul în inima noastră.
  • Trupul nostru este Templul Duhului Sfânt. Un motiv în plus să avem grijă de sănătatea și puritatea lui.

În concluzie, e nevoie de articularea unei teologii corecte privitoare la trup, la sexualitate. Tabuurile, misterul, negarea problemelor, sfiala, rușinea nu au ce căuta, mai mult, o mulțime de dezastre morale ne pasc dacă nu reușim să abordăm deschis subiectele acestea în biserici, la întâlnirile de tineri, adolescenți, preadolescenți chiar. În familie, direct cu propriii copii.


Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât 10 fii?

Iată una dintre cele mai provocatoare întrebări puse de un bărbat din Biblie, pe nume Elcana.

Dacă căsnicia, iubirea conjugală precedă maternitatea, întrebarea aceasta pare una retorică. Adică, te iubesc chiar dacă avem sau nu copii. Nu nașterea de prunci ne definește relația. Noi suntem una în ciuda infertilității noastre, dureroase, de altfel. Într-o cultură în care femeia era valorizată prin nașterea de fii (nu de fiice), a fi stearpă era un stigmat. Iubită de soțul ei, Ana suferea din cauză că nu-și putea împlini menirea de mamă. Legătura conjugală nu compensa dorul după copii, dorința de a procrea.

Oare cum ar mai fi sunat întrebarea aceasta după nașterea lui Samuel, după nașterea celorlalți 5 copii primiți de la Domnul? E greu să-ți pui soțul mai presus de copii. Pentru multe mame, fiii lor sau fiicele lor ajung să detroneze locul ocupat în inimă de partenerul de viață.

În special, mamele de băieți primesc multă afecțiune, în primii ani, de la odraslele lor. Multă apreciere, complimente, drăgălășenie care pălesc adesea în comparație cu ce primesc de la soț. E greu să te desprinzi, să pui totul în ordinea corectă.

Ce faci tu, ca soț să te prețuiesc mai mult decât 10 fii? Mai mult decât un fiu, ce-mi spune că sunt frumoasă, că vrea să rămână mereu lângă mine, care mă pupă de muulte ori pe zi și care vrea să intre în toate poveștile pe care le citim (căci amândoi iubim cărțile), care se identifică cu David pentru a mă apăra de Goliat…


Gânduri din Evanghelii

Sabatul a fost făcut pentru om…

Nu noi îi facem o favoare lui Dumnezeu, duminica, ci El. Odihna fizică împreună cu cea sufletească reprezintă combustibilul ce ne face să înaintăm încă o săptămână. Refuzul de a ne opri din munca și rutina noastră zilnică echivalează cu o răzvrătire împotriva propriului trup și, implicit, a Creatorului său. Nu-i de mirare că bat la ușă depresia, burnout-ul, anxietatea…

În pustiul ispitirii era și Diavolul, dar și îngeri slujitori…

Să crezi că ești complet singur într-un context ispititor e foarte periculos. Dumnezeu îngăduie ispita, fără a ne abandona ei. Ne lasă mereu portița de scăpare, în aerul rarefiat, încărcat de tentații se aude fâlfâitul de aripi al îngerilor…

Și demonii fac mărturisiri de credință: „Te știu cine ești: ești Sfântul lui Dumnezeu.”

Nu-i destul să faci, la un moment dat, o mărturisire de credință. Ea poate semăna cu a demonilor dacă nu alături acesteia faptele, care să dovedească schimbarea de la nivelul inimii…

” Casa Mea se va chema o casă de rugăciune”…

O biserică care, cu anevoie, îngăduie pe lista ei de priorități rugăciunea (pe locuri secundare) se va transforma, mai devreme sau mai târziu, într-o peșteră de tâlhari…

Isus a mâncat la masă cu vameșii și cu curvele… Noi pe cine invităm duminica aceasta la masă?

Uneori nici nu aruncăm o privire spre categoria aceasta de oameni, darămite să-i acceptăm ca și comeseni? Dar Isus afirma că ei vor intra înaintea multora ( chiar din bisericile noastre) în împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu e Unul care vede în ascuns…

Când faci fapte bune în ascuns nu-ți primești răsplata de la oameni, ci direct de la Domnul. Când suni cu trâmbiță să afle toți ( de pe Facebook, Instagram) vei primi aprecieri de la oameni și…atât. Cum preferi?

„Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele…” Matei 19:8 (a)

Împietrirea inimii e unul dintre cele mai perfide păcate care ne despart de Dumnezeu și de semenii noștri. Împietrirea inimii în relația de căznicie (!) rupe unitatea, ducând la separare, chiar divorț. Împietrirea reprezintă un șir de acțiuni intenționate prin care nu ierți, nu uiți, nu mai oferi o șansă, așadar alegi să nu mai oferi afecțiune, iubire. Pietrificarea la nivelul emoțiilor ne poate proteja de răni pe termen lung, însă, o dată cu evitarea durerii, eliminăm din arsenalul emoțiilor noastre și capacitatea de a ne bucura în profunzime. Devenim reci, insensibili, nepăsători.

Domnul ne-a dat inimi de carne simțitoare, alegând împietrirea prin înșelăciunea păcatului, ne vom găsi, adesea, în postura fariseului sau chiar a ucenicului sub ochii căruia se petrece minunea…dar, care nu o poate vedea, nu o poate înțelege…

Avem ochii, dar nu pentru cel de lângă noi. Avem urechi, dar nu-l mai auzim, avem glande lacrimare, dar au secat lacrimile. Nimic nu ne mai extaziază, nimic nu ne mai străpunge.

Inima de piatră pompează doar sânge fără Viață, fără iubire, dor și milă. Un trup inert și rece ce nu mai poate deveni una cu un alt trup, locuit de o inimă de carne, rănită și tămăduită, de tot atâtea ori…


Precipitat de frumusețe

Să te trezești în triluri de păsărele, după ce mult timp te-ai trezit în huruitul tramvaielor…

Să auzi de la fetița ta, pe care o înveți literele, o afirmație uimitoare: Mamă, alfabetul e o lume!

Să simți mânuța fiului tău pe fața ta, seara, înainte de somn și să-l asculți cum repetă după tine, rugăciunea.

Să-ți surprinzi adolescenta la bucătărie, experimentând rețete noi, pentru toată familia.

Să cutreieri un deal cu o cohortă de fiice gălăgioase, plus prietenele lor, pentru o porție de râs și adrenalină.

Să îți vină în fiecare joi, prin Poștă, revistele preferate, hrană pentru minte și suflet.

Să încerci o freză nouă, o ojă nouă, niște cercei colorați, amintindu-ți că ești nu doar o femeie în spirit, ci și în trup.

Să citești texte de desfătare și plăcere, după teoreticianul Barthes. Literatură română, bună de așezat pe raftul de sus.

Să adaugi o continuare Rugăciunii domnești: și ne izbăvește de răul din noi, întotdeauna trebuie să continuăm așa…

Să întrevezi semnele Învierii, după o iarnă lungă. Să te trezești dimineața din nou și din nou, ca într-o avanpremieră a Învierii de Apoi.

Să visezi cum străbați un drum, la pas, împreună cu prietenii de familie, într-o călătorie de anduranță și cunoaștere de sine.

Să oferi o îmbrățișare pe timp de pandemie și să trimiți scrisori de încurajare unor persoane vulnerabile.

Să realizezi că Isus a purtat nu doar păcatele noastre, ci și durerile noastre. E tovarășul de drum al oricărui suferind.

Să simți în loc de judecată, o nesfârșită milă pentru cei ce îți greșesc și te rănesc cu bună știință.

Mama ta să-ți mai poată da îndrumări, iar tatăl învățătură, ție, unui copil aflat la vârsta mijlocie.

Să îți pregătești dizertația cu gândul unui doctorat, pentru că există o nevoie de cunoaștere irezistibilă. Poate că, C.S. Lewis avea dreptate: Dumnezeu nu face nici un apetit în zadar.

Să realizezi, cu trecerea timpului, că-i poți fi lui Isus nu doar soră, cum te-ai identificat până acum, ci și mamă. O relație de ascultare plină de tandrețe maternă. Nu ne-a dat voie Isus să facem parte din familia Lui? „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.” Matei 12:50


Pornește camera!

De cum intră în delicata perioadă a adolescenței, unele fete își amplifică complexele de inferioritate atât de mult, încât au o adevărată fobie să-și pornească camerele video, când vorbesc la școală, la biserică, la universitate, pe platformele deja ultra-cunoscute. Sfiala, rușinea, jena de ce o să zică unul și altul cu privire la freza mea, camera mea sau coșurile de pe față, e pe undeva de înțeles la vârsta aceasta a îndoielii de sine.

Dar ce te faci când dai de aceeași reținere la femei mai mature? Frica de a fi judecate după aspectul fizic nu dispare cu vârsta, ci se accentuează. Și uite așa, la master, toate fetele, femeile ( unele cu copii) stau cu camerele video închise, cu microfonul închis, ascultând prelegeri, și pornind doar la insistențe, microfonul sau camera, pentru mici intervenții.

Oare când vom fi eliberate de frici, fobii cu privire la aspectul nostru fizic? Când vom dobândi acea încredere în noi care să treacă dincolo de felul în care arătăm? Când ne vom iubi corpul în totalitate, cu defectele și calitățile care-l fac unic?

Când vom înțelege că el poartă comoara unui suflet nemuritor, perla ascunsă, de mare preț?

Ca mame cum să nu ne iubim pântecul ce a purtat viața, sânii care au hrănit bebelușii și cearcănele atâtor nopți de legănat prunci?

Stă în alegerea noastră să ne rușinăm de trupul nostru sau să ne bucurăm de tot ce a fost în stare să ofere.

Când vom înceta să ne umilim, să ne degradăm prin auto-învinovățire potrivindu-ne chipului veacului acestuia? Frumusețea e în ochii privitorului, nu Instagramul o definește, nici vedetele siliconate și botoxate.

O fată, o femeie, care e sigură de frumusețea ei și care ajunge să se accepte și să se iubească pe sine va fi irezistibilă în orice vreme.

Pornește-ți camera! Ceea ce spui, tonalitate vocii tale, valoarea ideilor vor estompa cearcănele, coșurile și micile imperfecțiuni trupești.