Strigătele inimii noastre

Ea era ca o cetate întărită, ca un zid cu zimţi de argint pe el. Cea mai mică dintre surori. Frumoasă la statură şi mândră la faţă. Rahela, căci despre ea este vorba a fost trofeul pe care Iacov îl aştepta de la ruda sa, Laban, după 7 ani de slujire. Mulţi sau puţini? Lui Iacov „anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea”.

Însă, coşmarul-coşmarurilor, în noaptea nunţii, Iacov s-a trezit în pat cu sora mai mare a Rahelei, cu Lea cea lipsită de frumuseţe şi cu vederea slabă. Luptător din fire, Iacov n-a pregetat să-i slujească socrului său încă 7 ani până ca Rahela să-i revină  pe deplin lui.

Iată-l, în final, pe Iacov cu două neveste: pe una o iubea – doar plătise cu 14 ani din viaţa  pentru a se bucura de ea, iar pe cealalată nu – căci îi fusese dată prin înşelăciune.

Lea cea neiubită! Victimă a unui tată înşelător şi avar, nedorită de soţ, oare care era strigătul ei lăuntric? Sigur dorinţa ei se ţinea după bărbatul său, a cărui lipsă de iubire îi provoca  cea mai mare mâhnire.

Urmează un detaliu semnificativ în textul biblic, care îmi descoperă ceva din inima lui Dumnezeu: „Dumnezeu a văzut că Lea nu era iubită şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă. „(Genesa 29:31). Ca un fel de lege a compensaţiei, celei neiubite i s-a dat privilegiul procreării, iar celei frumoase şi iubite de soţ i s-a oprit acest dar.

Cu fiecare prunc pe care-l năştea, Lea spera să-şi convingă soţul să o iubească. Nu ştiu exact dacă a reuşit sau nu. Când l-a născut pe cel de-al şaselea fiu, pe Zabulon, ţipătul ei lăuntric după iubire s-a estompat, lăsând loc unei încrederi de nezdruncinat: „De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii” (Gen 30:20).

Într-o cultură care valoriza nespus de mult naşterea de copii a fi stearpă era o adevărată ocară. Văzându-şi sora născând copii, măcinată de invidie,  Rahelei nu i-au mai ajuns nici frumuseţea, nici iubirea profundă a lui Iacov.  Strigătul inimii ei s-a transformat într-un ultimatum adresat soţului său: „Dă-mi copii, ori mor!” După o vreme, Dumnezeu – ca şi cum ar fi uitat – îşi aduce aminte de Rahela, îi aude strigătul şi o face să aibă copii, luându-i astfel ocara pentru totdeauna.

Personal cred într-un Dumnezeu care ne aude şi azi strigătele inimii noastre, ca femei.  El e acolo în mijlocul oricărei suferinţe lăuntrice. Vede setea după iubire, încercările disperate de a o câştiga, luptele cu cei apropiaţi, invidia care ne roade, ultimatumurile, durerea infertilităţii. El este acolo pregătit să echilibreze balanţa, să ne ofere  drept compensare darurile Lui minunate.

Text biblic: Genesa cap. 29, cap. 30: 1- 24


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: