Prietenia pe Facebook

Noile media impun redefinirea cuvântului prieten, respectiv prietenie, al  căror sens tradiţional s-a cam pierdut. Conform DEX, prietenul este „persoana de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune.”

Pe Facebook prietenia se defineşte un pic altfel. Aş îndrăzni o abordare comparativă a celor două tipuri de prietenii, din punctul meu de vedere.

1. În lumea reală îmi fac prieteni mai greu pentru că nu sunt foarte sociabilă. Pe Facebook dau un „invite” sau un „accept” şi prietenii curg gârlă. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine! Numărul mare creşte popularitatea.

2.Încrederea şi afecţiunea  mă leagă indisolubil de prietenii mei din realitate. Pe unii din prietenii mei virtuali nu-i cunosc mai deloc, cu alţii am schimbat doar câteva comentarii sau like-uri, cei mai mulţi sunt doar simple cunoştinţe sau prieteni de-ai prietenilor. Afecţiune sau încredere? Poate cel mult simpatie, uneori empatie şi câte un dram de invidie (doar faţă de cei enervant de exhibiţionişti). Ideal ar fi (însă nu şi realist) ca prietenii de pe Facebook să coincidă cu cei din realitate.

3. În viaţa reală cu prietenii vorbeşti cam orice. Pe Facebook pozele fac cât toate cuvintele. Imaginea pe care cu grijă ne-o construim e definitorie. Pe Facebook avem libertatea de a-i bombarda pe toţi cu pozele noastre, mai ales cu pozele copiilor noştri, fotografiaţi în toate ipostazele posibile. Totul într-o veselie generală. Desigur pozele cer like-uri şi comentarii, sarea şi piperul oricărei prietenii pe Facebook.

4. Când ai un prieten simţi nevoia de a împărtăşi  cu acesta orice te-a bucurat, întristat sau intrigat. Aştepţi cu nerăbdare un feedback. Cred că Facebook-ul, prin butonul „share” şi „like” acoperă nişte nevoi personale legitime. E un canal de transmitere în timp real a informaţiilor, a feedback-urilor. Nu-i contest în nici un fel acest imens avantaj. El poate fi singura legătură cu prietenii răspândiţi pe glob.

Chiar şi cei mai buni prieteni simt uneori nevoia unei distanţări. Altfel cum ar putea gusta bucuria revederii? Pe Facebook unii calcă prea des în ograda ta prin „oversharing”, postând şi iar postând fără întrerupere fără să se întrebe dacă cineva e sau nu interesat de toate amănuntele zilnice. În prezenţa unui prieten prea insistent nu-ţi prea place să stai.

5. Un prieten adevărat e acela în faţa căruia îţi dai jos masca, arătând aşa cum eşti, cu bune şi cu rele. Pe Facebook îţi pui repede masca şi te prezinţi la întâlnirea cu prietenii în cea mai bună formă posibilă: poze de familie armonioase, vorbe de duh, recomandări care te pun într-o lumină bună, aprecieri, complimente nenumărate.

6. Prietenia în viaţa reală trebuie întreţinută mereu şi mereu, necesită oarecare eforturi. În virtual relaţiile sunt uşoare, foarte lejere.

Poate de aceea, din ce în ce mai mulţi prieteni reali dispar cu timpul  în spaţiul virtual, devenind simple cunoştinţe, de care te mai leagă un singur click.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: