Category Archives: Lirice

Spate-n spate

      Cuplu

Unii te văd numai pe tine,

Alții mă văd numai pe mine,

Ne suprapunem atât de perfect

Încât nimeni nu ne poate zări deodată

Și nimeni nu îndrăznește să locuiască pe muchia

De unde putem fi văzuți amândoi.

Tu vezi numai luna,

Eu văd numai soarele,

Tu duci dorul soarelui,

Eu duc dorul lunii,

Stăm spate-n spate,

Oasele noastre s-au unit de mult,

Sângele duce zvonuri

De la o inimă la alta.

Cum ești?

Dacă ridic brațul

Și-l întind mult înapoi,

Îți descopăr clavicula dulce

Și urcând, degetele îți ating

Sfintele buze,

Apoi brusc se-ntorc și-mi strivesc

Până la sânge gura.

Cum suntem?

Avem patru brațe să ne apărăm,

Dar eu pot să lovesc numai dușmanul din fața mea

Și tu numai dușmanul din fața ta,

Avem patru picioare să alergăm,

Dar tu poți fugi numai în partea ta

Și eu numai în cealaltă parte.

Orice pas e o luptă pe viață și moarte.

Suntem egali?

Vom muri deodată sau unul va purta,

Încă o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el

Și molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri întreg

Și va purta în eternitate

Povara dulce-a celuilalt,

Atrofiată de vecie,

Cât o cocoașă,

Cât un neg…

Oh, numai noi cunoaștem dorul

De-a ne putea privi în ochi

Și-a înțelege astfel totul,

Dar stăm spate în spate,

Crescuți ca două crengi

Și dacă unul dintre noi s-ar smulge,

Jertfindu-se pentru o singură privire,

Ar vedea numai spatele din care s-a smuls

Însângerat, înfrigurat,

Al celuilalt.

                                                Ana Blandiana, (Cele mai frumoase poezii de dragoste, Biblioteca Adevărul, 2o12, p. 135-136)


Despre tristețe și zumba cu Indila

Parisul e orașul unde luminile nu se sting niciodată.

„Întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse.”

Cine ar crede că se poate face zumba pe ultimul dans al Indilei?

Încurcate sunt cărările tristeții!


You make me believe

Atenție: Urmează o piesă deosebit de lirică. Nu o să mai fie din acestea. Azi am iar o mică scăpare, iertare!!! Semn că vine primăvara.

Nerecomandată celor prea crispați, încrâncenați și lipsiți de romantism.


Bilanț

DSC02575  „Parcă ar ploua cu pantofi pe care i-au descălțat îngerii

care dansează un pic mai acum decât ieri

și cred că ești lângă mine ca o libertate a sării

de a binecuvânta supa lui Dumnezeu

de aceea parcă scriu cu majuscule fiecare privire

pe care mi-o amintesc iar zorii nu-s decât

sindrofia la care am invitat ziua ta

 

ce bine Doamne că ai lăsat iubirea

să macine la morile noastre grâul ei semănat

de îngeri pe tarlalele șoaptei ce bine

că o călătorie nu se termină neapărat

mai și doare

și așa învățăm să ne oprim”

Ionatan Piroșca


Dancing with my King

Sună bine urechilor mele piesa aceasta. Decorul e inspirat.

Carisma plutește în aer. Nu aș fi descoperit-o pe Beck Corlan fără videoclipul viral (mult disputat) despre evoluția  muzicii ușoare  românești.


Elogiul candorii

Nina Cassian

Micul prinț

Elogiul candorii

„Știu să întreb

despre miei, despre flori.

Odată-ntr-o pădure

am sărutat un izvor.

Știu ce uimită-i

culoarea albastră.

Am o grădină

și o fereastră.

Mai am și o carte

foarte subțire

În care nu-ncape

decât o iubire.

Pot să-mi iau locul

lângă tine, pe stea?

– Da, spuse prințul

Ești prietena mea.”

(Cele mai frumoase poezii de dragoste, Adevărul Holding, București, 2012, p. 121)


Cu dedicaţie…

Celor care fug … ori le este frică … ori nu caută … ori nu găsesc … jumătatea lor!

Sihăstria îndrăgostitului

,, Iubito, tu eşti sihăstria mea, lăcaşul meu de veci.

  Visează solitaru-n  pace ferice vis de sihăstrire,

   Aşa cum eu visez mereu

   să fiu, de-a pururi, lângă tine.

   Iar trupul tău mi-e călăuză, cărare-n codrul aurit;

   Iubirea ta e luminş în inima pădurii.

   Aici o casă am zidit, aici, numai în tine.

   Singurătatea-mi ia sfârşit alăturea de tine.

   O masă şi un balansoar, căldura vetrei tale –

   Şi chipul tău, un cer senin, fereastră luminoasă.

   Nu-i braţul tău suav culcuş de vise şi dorinţe?

   Ce fericire să-mi petrec întreaga viaţă lângă tine!

   Cuvintele-ţi tăcute sunt ca gândurile mele

   Ca umbra plopilor dansând pe apele-nserării.

   Zâmbetul tău mă încălzeşte ca soarele pământul.

   Iar râsul tău e pârâiaş ce susură-n pridvor.

   Suavă eşti ca respirarea

   Străină ca şi moartea

  Simt pacea somnului adânc când părul îţi ating.

Şi unde aş putea muri, decât în ochii-ţi blânzi?

Sfârşită-i rătăcirea mea, în tine-mi aflu calea.

Iubito, tu eşti sihăstria mea, lăcaşul meu de veci. „

(Taina căsătoriei – după cum fierul ascute fierul – de Mike Mason, Logos, Cluj-Napoca, 1999, p. 206-207)

Citește în continuare


„Vântureasa de plastic ” de Marius Chivu – un poem la superlativ

Rar mi-a fost dat să pun mâna pe o poezie atât de frumoasă şi profundă precum cea a lui Marius Chivu. Am citit-o şi recitit-o printre lacrimi… Se pare că nu sunt singura care a plâns…

Sunt convinsă că va avea recenzii foarte bune pe care aştept cu nerăbdare să le citesc. Poemul are un titlu incitant şi misterios, iar versetul din Evrei 13 cu 5: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu  te voi părăsi”, un fel de motto al cărţii, anticipează întreaga atmosferă a poeziei, cea a unei iubiri filiale   puternice, necondiţionate, iubire manifestată plenar în cele mai tragice condiţii.

Fiind ţesută în jurul unei poveşti  reale din viaţa autorului, având aşadar un fir narativ,  mi s-a părut aproape imposibil să citez din ea fără să trunchez ceva din fluenţa şi farmecul acesteia.

Iată totuşi un fragment:

spitalul e o biserică cu multe etaje

preoţi în alb cădelniţînd cu stetoscoapele

pronaos cu paturi de fier

ne sfinţim cu perfuzii

purtăm catetere la gât

ne rugăm în miros de iod

carnea pe noi e firavă

ne ofilim ca frunzele şi bolile ne iau ca vîntul

toate trec

doar frica a venit să rămînă!

ne înghesuim la taraba de lîngă lift

cumpărăm de toate

cruciuliţe mătănii psaltiri candele

calendare

mărunţişuri ale credinţei de salon

nimeni nu-şi poate lua patul să umble

dar lipim cu leucoplast iconiţele pe faianţă

le prindem în capacul prizei

dormim cu ele sub pernă

cărţi de  rugăciuni acoperă ceaiurile amare

pastilele de seară aşezate pe hîrtiuţe

însemnate cu acatiste

branule sclipesc în învelişul aseptic

pe copertele negre şi lucioase

ale Noului Testament

suferim tăcem

împreună uneori separat

Cartea spune că noi vom fi cei mîngîiaţi!”

Marius Chivu, Vîntureasa de plastic, Brumar, Timişoara 2012, (p. 40).