Category Archives: Uncategorized

Băiatul de la Centru

Doamne, fă-l cuminte pe Angheluţ! se roagă sincer băieţelul din prima bancă pentru colegul său, un puşti tuciuriu bine, cu nişte ochi sclipitori şi o forţă în îmbrăţişare care îţi taie răsuflarea. Când îi vine lui rândul să se roage, Angheluţ îi pomeneşte pe toţi fraţii lui, o familie lărgită care nu încape nici înghesuită pe foaia A 4 împărţită de doamna învăţătoare la ora de desen. De mama şi tata nu pomeneşte niciodată. Mereu vine o altă mamă după el de la Centru de minori de peste drum.

De 8 Martie, la montajul artistic dedicat mamelor a stat un pic în cumpănă când a fost întrebat cum o cheamă pe mama sa. Pe care să o pomenească? Pe cea adevărată, pe cea de suflet de la Centru? Are oare una de suflet? S-a bâlbâit un pic, a ezitat, dar tot numele mamei adevărate l-a rostit, care desigur nu a fost acolo să-l felicite, să-i ofere o caldă îmbrăţişare. Nu-i nimic, Angheluţ face risipă de îmbrăţişări în compensarea lipsei de afecţiune primite de acasă. Te strânge mai să te dărâme când te aştepţi mai puţin. Mamele colegilor, învăţătoarea, femeia de serviciu, profesorul de religie toţi au fost cel puţin o dată înlănţuiţi de braţele lui.

Angheluţ visează să devină un fotbalist la fel de bun ca Messi. Când prinde o minge nu o mai dă la nimeni. Argint viu, diagnosticat cu o formă moderată de ADHD, băiatul nu poate sta locului o clipă, finalizează cu greu sarcinile de lucru, mereu îşi uită câte ceva la şcoală sau acasă. Întrerupe des, se ridică mai tot timpul de pe scaun, se cere la baie, şi înfulecă pe sub bancă cornuri şcolare. Se pare că stomacul nu i se umple niciodată.

La ora de mate a trebuit să construiască  ceva din cuburi de zahăr. A construit el ce a construit, dar la un moment dat cuburile de zahăr  tot dispăreau de pe masă. Ce ai construit,  Angheluţ? Cu un zâmbet ştrengar şi gura plină  nu a putut să dea nici un răspuns.

În pauze, Angheluţ e justiţiar peste măsură. Îşi apără colegii de cei mai mari, răbufnind din orice. Ameninţă cu vorba fără să treacă la fapte. Ştie că dacă în şcoala asta nu-i ca toţi ceilalţi, va avea de suferit. Deja câţiva părinţi grijulii s-au arătat afectaţi de prezenţa lui într-o clasă de copii din familii bune, educaţi, creştini… Unul din taţi, şef pe undeva, şi-a exprimat ferm punctul de vedere după numai o săptămână în care fiica lui a stat cu el în bancă: Vă rog să o mutaţi, nu doresc ca fiica mea să mai stea vreodată cu el… 

Lui Angheluţ mereu i se schimbă colegii de bancă. Mai întâi a fost înconjurat de fete, tăcute şi cuminţi cu care nu a putut fi vorbăreţ. Acum, spre fericirea lui mai stă şi pe lângă câte un coleg mai liniştit, pe care îl corupe la vorbă. Despre maşini şi fotbalişti

Când gălăgia se înteţeşte, Angheluţ o ajută pe învăţătoare, cu vocea lui puternică se întoarce la ei, strigându-le: Tăceţi, bă!!! Ascultaţi-o pe doamna învăţătoare! Când e ceva de făcut în clasă, Angheluţ sare primul. Lăsaţi că împart eu, mă duc eu după cretă, îl ajut eu! 

Colegul lui de clasă preferat e tot ahtiat după fotbal, în unele după-amieze se întâlnesc să joace împreună. O familie din clasă l-a invitat la ei în timpul săptămânii, toată şcoala a aflat unde se duce el. Când învăţătoarea i-a promis că o să-l viziteze la centru, o întreba zilnic cu o faţă luminoasă: Da, nu veniţi, încă?

Cea mai mare pedeapsă pentru Angheluţ e să nu-l laşi în pauza mare, să-l ţii izolat de alergătura de pe terenul de fotbal… Îi e frică şi de biroul directorului unde a ajuns o singură dată după o boroboaţă… unde i s-a spus verde-n faţă că dacă nu se conformează pleacă din şcoală într-o altă şcoală unde elevii o să-l bată… iar dacă merge din rău în şi mai rău poate ajunge la închisoare.

Deja în semestru doi de şcoală, Angheluţ se roagă ca toţi ceilalţi, n-ai zice că-i de alt soi, în loc de Heroina cântă El ţine tot Pământul în mâna Lui, se stăpâneşte mult când e vorba de agresivitate. Îl poţi găsi uneori singur, lipit de scaun în pauza mare, luptându-se cu sine, cu pornirile lui: Nu ies azi în pauză, doamna învăţătoare. Şi-a bătut joc de mine unu, a zis că-s ţigan….dacă ies în pauză io îl bat…  mai bine rămân în clasă. 

La serbarea mamelor după ce toţi ceilalţi şi-au exprimat iubirea în versuri duioase şi elogiative, Angheluţ a fost singurul care, uşor bâlbăit, a recitat un verset: Poate o mamă  să  uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip, zice Dumnezeu ( Isaia 49:15).

Câteva mame au lăcrimat pentru Angheluţ, poate şi din cele care nu şi l-ar dori niciodată coleg de bancă pentru odorul lor…

  


Pune-mă ca o pecete pe inima ta

Dragi fete,

Nu vă înşelaţi singure. Nu vă hrăniţi setea legitimă  de iubire din romane de dragoste, filme tip Hollywood, melodii romantice, citate siropoase de pe Facebook. Nu tot ce stârneşte emoţiile e şi bun. Nu vă lăsaţi impresionate de complimente, de buchetul mare de flori, de bijuteria scumpă, de beţia de cuvinte. Săpaţi mai adânc! Dragostea e legată indisolubil de Legământ, de promisiunea făcută în faţa lui Dumnezeu de a fi împreună până la moarte. Un bărbat care nu e dispus să renunţe la toate celelalte oferte pentru a vi se dedica trup şi suflet e un veşnic aventurier, în căutare de senzaţii…

Dragostea e exclusivistă. Meritaţi să trăiţi cu promisiunea de a fi iubite până la capăt, aşa cum şi voi trebuie să vă dedicaţi totalmente omului ales. Nu spun că e un lucru facil. Ceea ce cred că lipseşte generaţiei actuale de fete şi băieţi e tocmai rezilienţa, puterea interioară de a răzbate prin căsnicie, de a rămâne acolo chiar când devine foarte greu, când sentimentele se evaporă şi ies la lumină laturile ascunse. Iubirea se conjugă cu îndelunga răbdare.

Prin noi înşine nu vom putea fi rezilienţi, statornici, fideli. Cu atât mai mult cu cât suntem asediaţi de atâtea tentaţii, de promisiuni de fericire care ne îmbie la tot pasul. Cine rămâne într-o relaţie dificilă e adesea ironizat, compătimit, supus presiunii de a-şi făuri propriul destin, de a ieşi de sub stăpânirea partenerului de viaţă.

Dar ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă! Să nu ne pomenim luptând cu Însuşi Creatorul şi Iniţiatorul căsniciei! El ţese într-un chip tainic legăturile dintre inimi, leagă rănile, vindecă şi poate aprinde oricând minunata flacără a dragostei Lui.

Pasiunea aprinsă de El nu se stinge, e o pasiune pură, taină mare pe care o vom desluşi la Nunta Mielului.

V-aţi întrebat de ce istoria noastră aşa cum e ea prezentată în Biblie începe cu o un bărbat adormit căruia i se dăruieşte un ajutor potrivit şi se termină cu apoteotica nuntă a Mielului cu Biserica, Mireasa Sa?

Aşteptarea alesului va fi bucurie pentru fetele care au disciplina interioară de a nu-şi risipi sentimentele încolo şi încoace, de a-şi păstra ce au mai bun pentru un bărbat în stare să-şi asume relaţia până la capăt. Laşii sunt cei care dau bir cu fugiţii la prima dificultate.


Extract de pasiune

apropo,

dacă nu te-ai hotărât încă să mă cadoriseşti în luna iubirii…

am eu o sugestie…  treci repede pe lângă one million roses… se vor ofili (cât de pragmatică am devenit)

nici ciocolată sub formă de inimi (va trebui să-o împart toată-toată cu copiii)…

nu mă scoate în oraş de vrei să fii original, cam toţi fac asta (şi tu acum 13 ani aşa m-ai cucerit)…

dragul meu, grăbeşte-te să-mi achiziţionezi crema nou apărută, e cu extract de pasiune,

opreşte semnele îmbătrânirii şi revitalizează totul!

cred că vei beneficia şi tu de efectele ei…eu îmi voi unge faţa dimineaţa şi seara şi voi simţi de la prima aplicare că sunt mai tânără, mai pasională

nu va mai trebui să facem nimic pentru a reaprinde flacăra, nici un pic de efort, decât acela de a cumpăra lună de lună miraculoasa cremă…

Şi vom trăi pasionali până când crema se va termina, sau bugetul nostru se va împuţina…

Atenţie: crema îşi pierde din eficacitate dacă faţa mea e încruntată, nemulţumită, tristă,  nemângâiată sau nesărutată zilnic.

N.B. Pentru manifestări neplăcute adresaţi-vă producătorului sau vânzătorului de iluzii şi nu uitaţi că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare!

 

 

 

 


Cuptorul de foc al cuvintelor

Chiar vom da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care îl vom fi rostit sau scris?

Din cuvintele noastre vom fi scoşi vinovaţi sau nevinovaţi?

Nu e prea de tot, Doamne, într-o lume atât de volubilă să ne judeci fiecare cuvinţel?

Dacă spunem vrute -şi nevrute- , îmbătându-ne de sonoritatea cuvintelor noastre, a propriilor rostiri, tot le vei cerne?

În Psalmul 12 ni se vorbeşte despre cuvinte mincinoase, despre buze linguşitoare, despre limba care vorbeşte cu trufie, despre oameni ce vorbesc din prisosul unei inimi prefăcute. Cuvintele ne dezvăluie starea inimii pe de o parte, dar, pe de altă parte ele pot fi duplicitare, ascunzând adevărata noastră identitate.

Putem face din propria elocinţă şi retorică idoli în faţa cărora să ne închinăm, instrumente prin care să-i manipulăm pe ceilalţi. Suntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sunt cu noi. Cine ar putea să fie stăpân peste noi?(Ps 12: 4)

Putem impresiona, manipula, uimi pe cei din jur cu elocinţa noastră, dar Dumnezeu cunoaşte substratul adânc al lor, sursa de unde izvorăsc. El le trece prin cuptorul Lui de foc, le testează autenticitatea, sinceritatea, curăţia.

Doar Cuvintele Lui sunt curate, ale noastre trebuiesc mereu curăţite  cu tăciunele purificator…

E periculos să admiri un om numai după dibăcia cu care îşi întrebuinţează inteligenţa verbală în public, poate că, acasă, rar au parte cei dragi ai săi de un cuvânt blând, de o frază încurajatoare. Poate că acolo, în sfera privată, domestică, cuvintele au o altă turnură, iar elocinţa se transformă în abuz verbal şi manipulare crasă!


Dumnezeu este cu noi (II)

” Dumnezeu nu poate sta departe de noi. Aceasta este povestea de iubire care vine la tine de la început. Dumnezeul care a umblat cu noi în grădină, în răcoarea dimineţii, înainte ca păcatul Căderii să ne distrugă intimitatea cu El, este Dumnezeul care vine după poporul Său în stâlpul de nor, în stâlpul de foc, pentru că nu poate suporta să-Şi lase oamenii să hoinărească singuri. El este Dumnezeul care a venit la întristatul Iov într-un vânt, o tornadă, un uragan, este Cel care a făcut legământ cu Avraam ca un fum ce iese dintr-un cuptor, Cel care şi-a aşezat cortul în Sfânta Sfintelor pentru ca, în toată gloria Sa sfântă Shekinah, să se poată apropia din nou suficient de mult încât să trăiască în mijlocul oamenilor Săi. El este Dumnezeul care ne iubeşte şi care nu este doar 50% alături de noi, sau 72,3% pentru noi, ci este Dumnezeul care este întotdeauna, fără echivoc, 100% cu noi- Dumnezeul care ne iubeşte atât de mult, Dumnezeul care ţine atât de mult la noi încât alege să fie cu noi.

El renunţă la cer pentru ca tu să-l poţi lua în braţe pe pământ.

El vine ca un Copilaş, pentru a înlătura barierele.

El vine vulnerabil pentru că ştie că singura cale pentru a fi aproape de tine este prin a Se face vulnerabil faţă de tine. Tu nu poţi ajunge la intimitate decât prin uşa vulnerabilităţii. Prin urmare, Dumnezeu deschide uşa acestei lumi şi intră în ea ca un Copilaş, făcându-se cât se poate de vulnerabil. Face asta pentru că doreşte să aibă o intimitate de neimaginat cu tine.

Care religie a avut vreodată un dumnezeu care să dorească o astfel de intimitate cu noi încât să vină la noi făcându-se atât de vulnerabil?

Ce Dumnezeu a venit vreodată atât de tandru încât să-L putem atinge? Atât de fragil încât să-L putem zdrobi? Atât de vulnerabil încât inima Sa neprotejată să poată fi rănită? Doar acela care te iubeşte atât de mult încât e gata să sufere moartea pentru tine.

Doar Dumnezeul care a trebuit să vină la tine ca să te poată avea. Doar Dumnezeul care Şi-a riscat vulnerabilitatea  şi a plătit preţul pentru nelegiuirea ta, pentru că nu S-a mulţumit cu nimic mai puţin decât cu apropierea deplină de tine.

L-a costat totul ca să fie cu tine. Dar cine oare îşi va pune deoparte puţin timp doar ca să fie cu El? Cine doreşte darul prezenţei Sale?

Crăciunul înseamnă că Dumnezeu face tot ce e nevoie  ca să fie cu noi – şi noi trebuie să facem tot ce este nevoie  ca să fim cu ei. El a lăsat tronul Său din cer ca să fie cu tine. Treci peste convulsiile Crăciunului ca să ajungi la El.

Aprinde lumânări! Fă-ţi timp pentru El! Stelele se apropie de tine.

John Wesley a murit spunând cuvintele: „Cel mai minunat mesaj dintre toate este că Dumnezeu este cu noi”.

Cuvintele acestea ar putea răsuna în inimile noastre.

Ar putea fi bătaia veşnică a tobelor noastre, precum bătaia unui ciocan, precum zăngănitul dragostei care se apropie. „

Cel mai mare dar de Ann Voskamp, Imago Dei, Oradea, 2014, p. 208-209


Dumnezeu este cu noi (I)

” Unele cuvinte ne lovesc ca un trăznet, dezintegrează atomii lucrurilor, ne trezesc din somnul morţii.

El va mântui.

Dumnezeu este cu noi.

Sunt cuvinte ce au în ele greutatea slavei, care formulează întrebări cosmice – cuvinte care răspund tuturor chestiunilor importante, cuvinte prin care se pogoară dragostea cerului.

Asta se întâmplă după ce Maria îi răspunde îngerului.

După emoţia intensă a vestirii adusă de înger, pământul, cerul şi focul sfânt se unesc într-un pântece.

Asta se întâmplă după ce Dumnezeul veşnic şi nemărginit Se divide în celule ca la înmulţirea pâinilor şi transformă apa Cuvântului în sânge.

Doar după asta…

După ce un tâmplar visează despre naşterea lui Dumnezeu.

Cu câteva săptămâni în urmă, Maria a primit vizita angelică în care a aflat despre Întrupare. Iosif pricepe doar trădarea dureroasă a abdomenului ei mărit. El are parte doar de o discuţie jenantă şi dureroasă. Stă treaz nopţile întrebându-se ce ar trebui să facă un tip de treabă ca el într-o astfel de situaţie delicată. Nu i se arată nici un înger până când nu decide să fie îndurător şi s-o lase pe Maria pe ascuns. Întotdeauna se întâmplă aşa: nu suntem scutiţi de încercări, dar întotdeauna suntem scutiţi de încercările care nu ne oferă daruri.

Întotdeauna Dumnezeu îl dă pe Dumnezeu. Renunţă la grabă, la îngrijorare. Întotdeauna putem avea atât de mult din Dumnezeu cât dorim.

Iată ce-i spune îngerul lui Iosif: Cel ce creşte în pântecele Mariei este Dumnezeu. (Întotdeauna Dumnezeu ne provoacă şi ne determină să ne forţăm limitele).

Doar Cel îmbătrânit de zile are autoritatea de a da nume Copilului  ce urmează să se nască, deoarece în clipa în care inspiră pentru prima dată El este mai în vârstă ca părinţii Săi, mai în vârstă ca pământul. El este Isus, El este „Domnul mântuieşte”, El este Dumnezeu cu noi, Emanuel.

La Crăciun se fac pentru prima dată nişte afirmaţii absolute despre Cristos. Asemeni unui diagnostic dat de un medic, orice altă religie susţine că o trăire suficient de bună te va mântui. Dar precum un specialist al sufletului, creştinismul ne examinează inimile şi ne spune că, de fapt, dacă nu-L acceptăm pe Cristos, suferim cu toţii de o boală incurabilă – că Isus este Cel care ne mântuie.

Fiecare brad de Crăciun este umbrit de lemnul crucii: la cruce Dumnezeu face un transplant de inimă -îţi ia inima şi o operează.

Creştinismul nu face afirmaţii înguste, ci pune un alt gen de diagostic. Nu este îngust, ci oferă un alt gen de medicament. Preocupat de sufletele noastre, creştinismul nu are de-a face  atât de mult cu exclusivismul, cât cu eficacitatea. Ce ne va mântui cu adevărat?

Fiecare om, oriunde s-ar afla, aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul. Bucuria Crăciunului oferă darul exclusivităţii datorită capacităţii sale de a ne salva sufletul bolnav de o boală terminală.

El va mântui.

Dumnezeu este cu noi.

Cel mai mare dar  de Ann Voskamp, Imago Dei, Oradea, 2014


Gadget-urile îndrăgostiţilor

Nico Rus

Când ne îndrăgostim sau trăim o mare iubire simţim nevoia să ne legăm prin jurăminte, să rostim vorbe mari şi să ne exteriorizăm trăirile prin gesturi simbolice, cum ar fi acela de a  lega un lacăt cu numele noastre pe unul din faimoasele poduri pariziene. O dată pentru totdeauna.  Lacătul devine  în imaginarul iubirii,  un gadget indispensabil. El semnifică fuziunea totală, cufundarea în celălalt, înrobirea dulce şi de bună-voie.

Numai că, după ce pasiunea se domoleşte, iar cuplul amorezat intră într-o altă fază a relaţiei (una domesticită de rutină), lacătul devine reversul a tot ceea ce a însemnat înainte. Unul din parteneri se poate simţi prins în cursa relaţiei şi sufocat, caută să-şi redobândească libertatea pierdută. Celălalt se poate agăţa cu disperare de el pentru a nu-l pierde, stingând astfel ultima licărire de pasiune. Uneori se ajunge la divorţ sau separare.

Iubirile fericite şi trainice sunt din ce în ce mai…

Vezi articol original 127 de cuvinte mai mult