Grafomanie

” Niciodată în istoria lumii nu s-au scris atâtea cărți moarte ca în ziua de astăzi… Cărțile mor în ziua de azi, cu o viteză uluitoare. Iar,unele se nasc, de altfel, gata moarte. (…) Cărțile agonizează ca niște ființe vii, pe standurile librăriilor, așteaptă ce așteaptă și apoi încep să se ofilească, încep să obosească, se îmbolnăvesc de așteptare, se sufocă, simt că nu vor fi mai deschise de nimeni, că nu vor mai fi cumpărate de nimeni… Și e normal, într-o lume în care nimeni nu mai citește, toată lumea scrie… Cine și-a imaginat vreodată că alfabetizarea obligatorile și generală va avea acest efect pervers, și anume că într-o bună zi fiecare ființă alfabetizată va încerca să scrie cărți? Scrierea unei cărți fiind de fapt o încercare disperată de amânare a morții, de păcălire a ei…

– De ce oamenii nu mai scriu decât ca să alunge, ca să întârzie moartea? De ce nu mai scrie nimeni povești ca să bucure alți oameni de ele? De ce scriu oamenii cu atâta îndârjire, în loc să trăiască?”

(Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor, Ed. Cartea Românească, București, 2009)

Actuale interogațiile personajelor lui Vișniec.

Extrapolând le-am putea aplica și bloggerilor.

Este loc pentru oricine în blogosferă? De ce scriem? Ce semne patologice ne pândesc? De ce nu ne putem abține și devenim grafomani?  Cum vom mai putea scrie dacă nu mai citim?

E posibil să fim  din ce în ce mai  pasionali în scris și tot mai șterși în viața reală? A cui e vina?